Ştiţi cartierele alea din suburbiile americane care apar în filme? Cele în care locuiau Don Draper, Kevin McCallister sau Roger Murtaugh în Lethal Weapon 3 şi 4? Cartierele cu străzi perfect asfaltate, cu canale aranjate la milimetru, cu totul gândit şi măsurat. Un astfel de cartier se construieşte şi în nordul Bucureştiului, în apropiere de Baloteşti. Se numeşte Dumbrava Vlăsiei şi e situat în mijlocul pădurii. Primele case au fost deja ridicate de compania germană HUF HAUS, cu scopul de a promova tehnologiile şi a convinge doritorii că întregul proiect e unul cu adevărat premium. Am fost să le văd săptămâna trecută şi am rămas impresionat. Şi de case, şi de preţuri. Dar ajungem şi acolo.
HUF HAUS e o companie germană fondată în 1912 de Johann Huf într-un orăşel aflat între Koln şi Frankfurt. 100 de ani mai târziu compania e condusă de Georg Huf, nepotul lui Johann, iar la încălzire au ieşit deja 2 dintre băieţii lui Georg, care se pregătesc să preia frâiele afacerii când va fi momentul. Pe mine m-au câştigat pe loc, ador poveştile astea cu business-uri construite pe parcursul a mai multe generaţii. Au dat lovitura abia prin 1958, când au construit pavilioanele pentru Germania şi Arabia Saudită la Expoziţia Mondială de la Bruxelles. 60 de ani mai târziu au ajuns la o cifră de afaceri de 80 de milioane de euro, şi asta construind doar 120-140 de case pe an. Mi se pare fabulos, e exact povestea aia clasică cu afacerea germană care face lucrurile cu rigoare şi construieşte nişte case demne de cataloagele Neckermann (dacă sunteţi prea tineri ca să înţelegeţi trimiterea asta, întrebaţi un părinte).
Revenind la case, arată ca şi cum n-ar fi făcute în România. Am mai văzut proiecte mişto care au ieşit prost pentru că s-au folosit muncitori ce au făcut treabă de mântuială, de-aia cei de la HUF HAUS au adus meşteri din Germania pentru aceste două case. Nu ştiu dacă au fost toţi nemţi, dar cel puţin coordonatorii echipelor vorbeau limba lui Goethe. Rezultatul e flawless, nişte finisaje cum n-am mai văzut nicăieri la o casă din România. De obicei, dacă te uiţi atent mai găseşti diverse imperfecţiuni la finisaje. Aici nu e cazul. Totul e de revistă, iar nemţii au promis că aşa va fi şi după prima iarnă.
Pe lângă arhitectura modernă, casele au şi tot felul de tehnologii de ultimă oră, nişte centrale termice mari cât o garsonieră din Berceni, sistem de încălzire şi răcire pe sub pardoseală etc.
Casa cea mare are 295 de metri pătraţi la parter şi etaj, casa cea mică are 175 de metri pătraţi. Plus garaj, plus subsol, plus curte, plus peisajul superb. Cea mică are şi obloane care se reglează automat, pentru ca oamenii care îşi doresc intimitate să aibă această opţiune. Casa cea mare are mulţi pereţi din sticlă, ceea ce le permite vecinilor curioşi să vadă caviarul pe care îl deguşti în dinning room. Dar presupun că la nivelul ăla nu prea îţi mai pasă nici de vecin, nici de caviar.
Casa HUF HAUS Art 5 (cea mare) arată cam aşa:
Are jacuzzi, o baie uriaşă cu două duşuri, o cadă aurie pe care n-o găsesc prin poze dar pe care o puteţi vedea reflectată în geamul de la jacuzzi, încă o baie, vreo 3 dormitoare, birou, living, dining room, două garaje.
HUF HAUS modum 8:10 (casa cea mică) arată aşa:
Are „doar” 3 dormitoare, living, birou şi două băi, două garaje, fără jacuzzi, fără cadă aurie. O bătaie de joc, cum ar zice Dan Blizerian.
Ok, v-am povestit şi arătat destul, să ajungem la subiectul sensibil. Casa cea mare poate fi cumpărată exact aşa cum e acum (cu mobilă şi finisaje nemţeşti) pentru 3 milioane de euro, în timp ce casa cea mică este disponibilă la preţul de 1,3 milioane de euro. Prima e construită pe un teren de 2000 de metri pătraţi, cea de-a doua e pe un teren mai mic. Evident, oamenii care îşi permit astfel de case nu cred că se împiedică la dimensiunile terenului din jur
Sincer să fiu nu-mi dau seama cine ar putea să dispună de astfel de sume pentru o casă, dar promit să urmăresc subiectul, cred că Dumbrava Vlăsiei se poate dovedi un concurent serios pentru complexul Stejarii (altul pe zona asta premium nu-mi vine în minte).
Dacă vă doriţi o astfel de casă, vă puteţi uita încă o dată pe poze. Dacă vă permiteţi o astfel de casă, aş avea şi eu nevoie de 1 milion de euro împrumut până anul viitor
20 de comentarii. Leave new
ce dobândă vrei să plătești?
Zero?
Dau un link? Vorbesc şi cu Radu să dea un link?
dacă îl convingi pe radu să dea un link, dau 2 milioane.
Scoate banul
Adevarul e ca suna bine. Sa dai 1-2 milioane pe o casa si sa ai grija cand te ridici din pat sa nu dai cu capul din tavan. Si in banii astia sa iti faci casa la Balotesti. In rest totul e ok.
[…] – Case nemțești ieftine, ieftine: 3 mil.€ bucata. […]
O intrebare banala, cum va fi traficul in zona cand acest cartier va avea aprox. 800 case si evident vor fi apox. 1600 masini. Cum vor pleca si vor ajunge acasa cei care aleg sa locuiasca in aceasta zona „premium”.
Părerea mea e că 800 de case nu vor fi niciodată. Sau vor fi peste 15 ani acolo. Timp în care poţi face o străpungere până la autostradă, de exemplu. Sunt soluţii. 800 de case x 2 milioane de euro (în medie) înseamnă cam 1,6 miliarde. De banii ăştia cred că dezvoltatorul poate să rezolve şi acest aspect.
[…] Am fost invitat la prezentarea caselor HUF HAUS de pe lângă Balotești și m-aș fi dus, că-mi place arhitectura, dar nu mi-a permis programul. Le-am văzut însă la Hoinaru pe blog. […]
Stai pe buda si aia te vad din parc la poza 16,
De ce nu spui nimic despre rapiditatea cu care se ridică o asemenea casa ?
De faptul că sunt în totalitate prefabricate ?
Ca selecția materialelor se face, la mama lor, în Germania ?
Nimic despre parteneriatul cu pogenphol ?
Pozele sunt de parca m-aș uita pe imobiliare pe la Coldwell – evident, se putea mai prost
Evident, lipsa educației demograficului cu disponibil de 3 milioane, care citește bloguri…
Nimănui nu-i pasă de rapiditatea cu care se ridică o asemenea casă
Serios, ai 3 milioane de euro de dat pe o casă, poţi aştepta câteva luni într-un penthouse din centrul oraşului până atunci.
Nu e un advertorial, nu e un articol menit să vândă case de 3 milioane de euro. Ideea e să vadă tot poporul cititor cum arată casele astea.
Atunci, care mai e sensul prezentării unei Huf ?
Si asocierea cu brand-ul ? Căci, pornind de la premisa asta, puteai să prezinți orice Vila de 3 milioane…
Da, doar că am primit invitaţie de la Huf Haus, nu de la „orice vila de 3 milioane”. Eu unul nu merg prea des în astfel de case
Nimanui nu ii pasa cat de rapid se pot contrui, sau ca sunt lego.
Peretii aia de sticla sunt scumpi dar iti faci o astfel de casa cand ai o vedere foarte buna la ocean, lac, esti pe varful unui deal.
Iti dai seama cat de prost facuta e casa din balotesti cand arunci privirea pe Houzz. De cele mai multe ori terenul reprezinta 50-70% din pretul unei case scumpe pentru ca platesti „location,location,location”.
Nu e cam scump?
De banii astia oricine poate emigra in vestul Europei, isi ia o casa linistit cu cateva sute de mii de euro si de restul traieste cativa ani buni:
http://www.century21global.com/property/kamerlingh-onnesstrraat-6-terneuzen-4532lw-netherlands-C21102057122-USD
http://www.remax.nl/House-For-Sale-ONDERDIJK_80040098-1
http://www.remax.nl/House-For-Sale-WIERINGERWERF_80340021-252
Misto link-uri!
Am observat la ei o mare bagabonteala: in tarile civilizate conteaza si metrii cubi, nu doar cei patrati, adica volumul unde ti se pot imprastia „gazele”. De geaba ai 275 metri patrati, cand jumatate sunt la mansarda. Pe aia ar trebui sa-i platesti mai ieftin, nu ?!
Cu 3 milioane de euro iti faci hotel, daca investesti cu cap.
in casa mare, jumatate din poze sunt cu tavane inclinate – semn ca sunt facute la mansarda. daca dai 3 milioane pe asemenea prostie ar trebui sa fii trimis direct la psihiatrie si apoi la puscarie, pentru ca nu ai cum sa fii atat de cretin si sa fii in stare sa castigi legal 3 milioane.
Casa aia mai mult de 200-250k euro nu a costat. Sa ai nesimtirea sa ceri mai mult de 10 ori investitia…tine deja de patologic sau o lipsa totala de respect fata de cei carora te adresezi.
[…] atunci visam cu totii sa castigam la loto 6/49 ca sa luam o casa HUF si o Tesla Model X, deoarece ecologia este inca prohibitiva pentru saraci si doar un moft pentru […]