in Filme

Unul dintre cele mai mişto seriale apărute în ultimii 2-3 ani, Peaky Blinders, e foarte aproape de un nou sezon, după 1 an şi jumătate de pauză. Încă nu se ştie o dată exactă, doar „later this fall”, însă anunţul abia a apărut, ceea ce înseamnă că premiera nu va fi mai devreme de 15 octombrie. Probabil că în câteva zile vom avea un trailer şi o dată concretă.

Pentru cei care nu ştiu despre ce e vorba, Peaky Blinders este povestea unei găşti mafiote din Birmingham-ul anilor 1920. E o poveste destul de dură cu gangsteri europeni, care preferă să dea cu pumnul în loc să tragă cu pistolul. Întâmplările sunt bazate pe un caz real, banda respectivă chiar a existat, iar Cillian Murphy joacă excelent în rolul principal.

Sezonul 3 s-a terminat cu arestarea tuturor membrilor familiei în afară de Thomas Shelby, într-o confuzie generală. Acţiunea din sezonul 4 se petrece la 6 luni după acel moment şi pare să urmărească alt fir epic. Toată familia e reunită pe străzile din Birmingham, iar Tommy revine de la moşia de la ţară pentru a-şi apăra familia. 

As the enemy closes in, Shelby flees his country house and returns to the streets of Small Heath, Birmingham where a fight for survival begins.

Pe lângă Tom Hardy care face un rol secundar foarte bun, sezonul ăsta îi va avea în distribuţie şi pe Adrien Brody (Pianistul) şi Aidan Gillen (Littlefinger din GoT). Aş putea să pariez că Gillen va avea un rol negativ, ceea ce n-ar fi deloc rău, să recunoaştem. Nu se supără nimeni dacă mai moare încă o dată într-un film.

Dacă nu mă înşel, Peaky Blinders va putea fi văzut pe Netflix imediat după ce se termină tot sezonul pe BBC Two. La fel ca în celelalte sezoane, vor fi 6 episoade a câte o oră, iar pentru 2018 au fost contractate deja alte 6 episoade (sezonul 5).

1 comentariu. Leave new

  • Ce mică e lumea! Ne-am mai intersectat prin blogosferă în urmă cu câţiva ani. Tu ai rămas fidel blogului tău, eu am făcut praf vreo trei.
    O să mai trec pe aici. Momentan m-am ‚mutat’ pe Netflix.
    La bună revedere!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu